Date generale
Compozitor: Wolfgang Amadeus Mozart
Libretist: Lorenzo Da Ponte
Bazată pe: comedia „Ziua nebună sau Nunta lui Figaro” de Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais
Premiera mondială: 1 mai 1786, Burgtheater, Viena
Număr de acte: 4
Durata: aproximativ 3 ore
Limba: italiană
Personajele
Roluri principale:
- Figaro — bas-bariton — valetul isteț al Contelui Almaviva, logodnicul Susannei
- Susanna — soprană — camerista Contesei, logodnica lui Figaro, cea mai ageră minte din castel
- Contele Almaviva — bariton — stăpânul castelului, arogant și infidel
- Contesa Almaviva — soprană — soția nobilă și îndurerată a Contelui, demnă în suferința ei
- Cherubino — mezzo-soprană — pajul adolescent cuprins veșnic de fiorul dragostei
Roluri secundare:
- Marcellina — mezzo-soprană — menajera care pretinde că Figaro i-a promis căsătoria
- Bartolo — bas — doctorul care o sprijină pe Marcellina din răzbunare față de Figaro
- Basilio — tenor — profesorul de muzică, intrigant și oportunist
- Barbarina — soprană — fiica grădinarului Antonio, îndrăgostită de Cherubino
- Antonio — bas — grădinarul castelului, unchiul Susannei
Sinopsis
Actul I — O cameră din castelul Contelui Almaviva, lângă Sevilla
Figaro măsoară cu satisfacție camera pe care Contele i-a oferit-o lui și Susannei după nuntă, chiar alături de apartamentele stăpânilor. Susanna îi strică bucuria: tocmai această apropiere este problema. Contele Almaviva, care renunțase formal la dreptul feudal al „primei nopți” (dreptul nobilului de a petrece prima noapte cu mireasa oricărui iobag) intenționează să și-l revendice totuși în secret, cu Susanna. Figaro înțelege imediat manevra și jură să îl înfrunte – „Se vuol ballare, signor Contino” (Dacă vrei să dansezi, domnișorule Conte), o declarație de război elegantă, în care servitorul cel isteț îl anunță pe stăpân că jocul abia începe.
Intrigi și deghizări
Intriga se complică rapid. Marcellina sosește cu doctorul Bartolo. Ea susține că Figaro îi datorează bani și că, dacă nu plătește, este obligat prin promisiune să o ia de soție. Bartolo, care o urăște pe Susanna din vechi răfuieli, o sprijină cu entuziasm.
Cherubino, pajul adolescent al castelului, îndrăgostit fără excepție de toate femeile, apare agitat: Contele l-a prins în camera Barbarinei și vrea să îl trimită la regiment. Îl roagă pe Figaro să intervină. Cântă „Non so più cosa son, cosa faccio” (Nu mai știu ce sunt, ce fac), o arie care surprinde cu umor și tandrețe tumultul interior al unui adolescent copleșit de primul fior al dragostei.
Sosește Contele. Cherubino se ascunde după fotoliu. Contele îi face declarații Susannei, când apare Don Basilio, profesorul de muzică. Susanna îl ascunde și pe Conte după fotoliu. Basilio bârfește că Cherubino ar fi îndrăgostit de Contesă. Contele iese furios din ascunzătoare și îl descoperă pe Cherubino, care ascultase totul. Hotărăște să îl trimită imediat la regiment. Figaro îi cântă ironic lui Cherubino un cântec de despărțire de viața de la curte: „Non più andrai, farfallone amoroso” (Nu vei mai zbura, fluturaș îndrăgostit), una dintre cele mai vesele și mai cunoscute arii din întreaga operă.
Actul II — Apartamentele Contesei
Contesa rămâne singură și cântă „Porgi amor qualche ristoro” (Dă-mi, iubire, puțină alinare), o arie de o tristețe nobilă și discretă, rugăciunea unei femei care și-a pierdut soțul fără să îl piardă. Este unul dintre cele mai emoționante momente din întreaga operă.
Susanna și Figaro pun la cale un plan ingenios: Cherubino urma să fie îmbrăcat în haine de femeie și trimis în locul Susannei la întâlnirea secretă pe care Contele credea că a aranjat-o cu camerista. Scopul era să îl prindă pe Conte în flagrant, curtând un bărbat deghizat în femeie, și astfel să îl umilească și să îl facă să renunțe la planurile sale.
Planul este însă pe punctul de a se prăbuși. Chiar în mijlocul deghizării, Contele sosește pe neașteptate și bate la ușa camerei Contesei. Cherubino nu are altă ieșire și sare pe fereastră în grădină. Contele intră și găsește camera goală, dar tocmai atunci Susanna iese senină din dulap, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Contele, care și-a bănuit soția pe nedrept, este nevoit să își ceară scuze. Apare însă Figaro, care susține că el este cel care a sărit pe fereastră. Grădinarul Antonio îl contrazice, spunând că a văzut un tânăr. Situația se complică și mai mult când Marcellina sosește cu Bartolo și cu actul prin care Figaro este obligat să o ia de soție.
Actul III — Sala mare a castelului
Susanna, la îndemnul Contesei, îi promite Contelui o întâlnire în grădină seara, pentru a-l prinde în capcana pe care vrea să i-o întindă. Contele, exultând, cântă „Hai già vinta la causa… Vedrò mentr’io sospiro” (Ai câștigat deja procesul… Voi vedea eu cum un servitor trăiește fericit în timp ce eu sufăr?), o arie în care orgoliul rănit al nobilului se transformă în furie rece față de servitorul care îndrăznește să îl înfrunte.
Procesul privind promisiunea de căsătorie a lui Figaro față de Marcellina se transformă brusc în comedie pură. Se descoperă că Figaro este chiar fiul pierdut al Marcellinei și al doctorului Bartolo. Fostele adversare – Marcellina și Susanna – devin aliate.
Contesa dictează Susannei o scrisoare către Conte, o invitație la întâlnirea nocturnă, sigilată cu un ac. Nunta lui Figaro și a Susannei este în cele din urmă celebrată, dar Susanna îi șoptește lui Figaro că există un bilet pentru Conte, iar Figaro înțelege greșit, crezând că Susanna îl trădează.
Actul IV — Grădina castelului, noaptea
Noaptea, în grădina plină de umbre și confuzii, toate personajele se adună și marea încurcătură a zilei este pe punctul de a se rezolva. Susanna și Contesa și-au schimbat costumele. Contesa este deghizată în Susanna și invers.
Figaro, convins că Susanna îl înșală, o pândește. Dar o vede pe Contesă deghizată și crede că este Susanna. Susanna, deghizată în Contesă, încearcă să îl testeze pe Figaro – „Deh vieni, non tardar” (Vino, nu întârzia), o serenadă de o frumusețe fermecătoare.
Contele o curtează pe propria soție deghizată, crezând că este Susanna. Figaro înțelege în cele din urmă planul și își joacă și el rolul: o curtează ostentativ pe Susanna deghizată în Contesă, până când Contele, orbit de furie, iese din umbră și îi denunță pe toți cei prezenți în grădină. Când Contesa își scoate masca, Contele este zdrobit de rușine. Cere iertare soției sale, iar Contesa, cu o demnitate și o bunătate care depășesc toată intriga nopții, îl iartă. Totul se termină cu veselie generală și cu nunta care poate, în sfârșit, să aibă loc.
Arii celebre
- „Se vuol ballare, signor Contino” — Figaro, Actul I — şiretenia servitorului înfăşurată în mătase — o sfidare pe care Contele nu o recunoaşte decât atunci când este prea târziu
- „Non so più cosa son, cosa faccio” — Cherubino, Actul I — portretul comic și tandru al adolescentului copleșit de primul fior al dragostei
- „Non più andrai, farfallone amoroso” — Figaro, Actul I — despărțirea ironică de viața ușoară a pajului, una dintre cele mai vesele arii din Mozart
- „Porgi amor qualche ristoro” — Contesa, Actul II — rugăciunea melancolică a unei soții abandonate, de o frumusețe discretă și nobilă
- „Voi che sapete che cosa è amor” — Cherubino, Actul II — serenadă despre misterul dragostei, una dintre cele mai cunoscute melodii ale lui Mozart
- „Hai già vinta la causa… Vedrò mentr’io sospiro” — Contele, Actul III — furia rece a nobilului umilit, o arie surprinzător de dramatică pentru o operă comică
- „Deh vieni, non tardar” — Susanna, Actul IV — o serenadă nocturnă de o frumusețe fermecătoare, cântată sub cerul înstelat al grădinii
Curiozități
Opera era interzisă la Viena înainte ca Mozart să o compună.
Piesa originală a lui Beaumarchais fusese interzisă la Viena din cauza conținutului său subversiv: un servitor care își înfruntă și umilește stăpânul aristocrat era considerat periculos din punct de vedere politic. Mozart și Da Ponte l-au convins pe împăratul Iosif al II-lea că opera va fi inofensivă și au păstrat intact tot conflictul revoluționar al piesei, ascuns sub stratul de comedie.
Împăratul i-a spus lui Mozart că are prea multe note.
Într-o celebră anecdotă, Iosif al II-lea, copleșit de complexitatea muzicii, i-a spus compozitorului: „E prea frumos pentru urechile noastre, dragă Mozart, și sunt mult prea multe note!” Replica lui Mozart a rămas în istorie: „Exact atâtea note câte sunt necesare, Maiestate!”
La a doua reprezentație au fost șapte bisuri.
Premiera din 1 mai 1786 a fost un succes, iar publicul a cerut bis de cinci ori. La cea de-a doua reprezentație, entuziasmul a crescut la șapte bisuri, iar împăratul, îngrijorat că spectacolele durează prea mult, a interzis bisurile pentru piesele de ansamblu, permițând doar bisurile ariilor solo.
„Non più andrai” a fost citată de Mozart în ”Don Giovanni”.
Mozart era atât de mândru de această arie încât a citat-o în finalul operei ”Don Giovanni” ca o semnătură muzicală, știind că publicul o va recunoaște imediat. Astăzi, aria este folosită la parada militară anuală care marchează ziua de naștere a regelui Angliei.
Lorenzo Da Ponte a scris libretul în același timp cu alte două opere.
Libretistul lui Mozart era atât de solicitat încât a scris libretul pentru ”Nunta lui Figaro” simultan cu librete pentru alți doi compozitori. A lucrat zi și noapte, susținut după propriile mărturisiri de tutun, cafea și o tânără inspiratoare din vecini. Această colaborare cu Mozart a dus ulterior și la ”Don Giovanni” și ”Così fan tutte”, cele mai importante trei opere ale lui Mozart fiind scrise de același libretist.
Opera a fost compusă în doar șase săptămâni.
Mozart a compus partitura completă, una dintre cele mai complexe din istoria operei, cu zeci de personaje și momente de ansamblu de o virtuozitate incredibilă, în aproximativ șase săptămâni. O viteză de compoziție uluitoare, chiar și pentru standardele unui geniu.
”Nunta lui Figaro” a anticipat Revoluția Franceză cu trei ani.
Premiera a avut loc în 1786, iar Revoluția Franceză a izbucnit în 1789. Povestea unui servitor care își umilește aristocratul stăpân era atât de subversivă încât Napoleon însuși a spus despre piesa originală a lui Beaumarchais că „revoluția era deja în acțiune”. Mozart a transformat această poveste explozivă în cel mai rafinat foc de artificii muzical.
Este considerată de mulți muzicologi cea mai perfectă operă scrisă vreodată.
Nu cea mai spectaculoasă, nu cea mai emoționantă, dar cea mai perfectă din punct de vedere al construcției muzicale și dramatice. Fiecare arie caracterizează personajul cu o precizie psihologică uluitoare, iar fiecare scenă în care cântă mai multe personaje simultan pare un ceasornic elvețian: totul se mișcă perfect, nimic nu este întâmplător.
Unde o poți vedea
Nunta lui Figaro este una dintre cele mai reprezentate opere din lume, o poți găsi pe marile scene europene în fiecare stagiune.
Dacă vrei să o trăiești într-un cadru cu totul special, Barcelona îți oferă o seară de neuitat pe una dintre cele mai elegante scene ale Europei:
👉 Nunta lui Figaro Barcelona – zboruri și cazare pentru 5 iunie 2026
Mozart pe scena Gran Teatre del Liceu — unul dintre cele mai frumoase teatre de operă din lume, în inima celui mai vibrant oraș al Spaniei.
Descoperă mai multe
Ți-a plăcut ce ai citit? Explorează toate ghidurile noastre de city break cu operă și planifică-ți următoarea aventură culturală!