Date generale
Compozitor: Giuseppe Verdi
Libretist: Arrigo Boito
Bazată pe: piesele „Nevestele vesele din Windsor” și „Henric al IV-lea” de William Shakespeare
Premiera mondială: 9 februarie 1893, Teatro alla Scala, Milano
Număr de acte: 3
Durata: aproximativ 2 ore și 15 minute
Limba: italiană
Personajele
Roluri principale:
- Sir John Falstaff — bariton — un cavaler obez, lăudăros și fără scrupule, care se crede irezistibil pentru femei
- Alice Ford — soprană — o doamnă din Windsor, inteligentă și plină de umor, principala organizatoare a farselor
- Ford — bariton — soțul Alicei, gelos și ușor de manipulat
- Nannetta — soprană — fiica Alicei, îndrăgostită de Fenton
- Fenton — tenor — un tânăr îndrăgostit de Nannetta, rivalul lui Dr. Cajus
Roluri secundare:
- Mrs. Quickly — contralto — prietena Alicei, mesagera farselor, personaj comic de mare efect
- Meg Page — mezzo-soprană — prietena Alicei, complice în răzbunare
- Dr. Cajus — tenor — un medic ridicol, pretendent respins al Nannettei
- Bardolph — tenor — slujitorul lui Falstaff, cu nasul veșnic roșu
- Pistol — bas — celălalt slujitor al lui Falstaff
Sinopsis
Actul I — Hanul Garter și Casa Ford, Windsor, Anglia
Tabloul 1 — Hanul Garter
Sir John Falstaff, cavaler gras și lipsit de orice urmă de rușine, trăiește pe credit la hanul Garter din Windsor. Banii s-au terminat, dar Falstaff are un plan strălucit: va seduce simultan două doamne bogate din Windsor, Alice Ford și Meg Page, și va pune mâna pe averile soților lor.
A scris fiecăreia câte o scrisoare de dragoste identică, un detaliu pe care îl consideră un amănunt nesemnificativ. Le cere slujitorilor săi, Bardolph și Pistol, să le livreze scrisorile. Aceștia refuză – din onoare, spun ei. Falstaff izbucnește într-un monolog celebru despre onoare – „L’onore! Ladri!” (Onoarea? Hoților!), în care demolează cu vervă și cinism întregul concept, trimiţându-i pe cei doi afară din han.
Tabloul 2 — Grădina casei Ford
Alice și Meg descoperă că au primit scrisori identice de la Falstaff și izbucnesc în râs. Cele două prietene, împreună cu Mrs. Quickly și cu Nannetta, pun la cale o răzbunare pe măsura obrazniciei cavalerului.
Între timp, Ford află de planurile lui Falstaff de la slujitorii acestuia și jură răzbunare. Se aliază cu Dr. Cajus și cu tânărul Fenton, deși acesta din urmă are propriile planuri: să se căsătorească cu Nannetta, ceea ce tatăl ei dezaprobă cu fermitate.
Actul II — Hanul Garter și Casa Ford
Tabloul 1 — Hanul Garter
Mrs. Quickly sosește la han cu un mesaj de la Alice, precum că doamna a primit scrisoarea și îl așteaptă acasă între două și trei după-amiaza, ora la care soțul ei lipsește de obicei. Falstaff ascultă cu ochii strălucind de satisfacție și o trimite pe mesageră înapoi mulțumit. Abia pleacă Mrs. Quickly că apare un alt vizitator, Ford însuși, deghizat sub numele de domn Fontana. Sub acest nume fals, îi cere lui Falstaff să o cucerească pe Alice Ford, în schimbul unei sume generoase de bani, vrând să vadă cu propriii ochi dacă soția sa îi este credincioasă. Falstaff acceptă bucuros și îi dezvăluie că oricum o va vizita în după-amiaza aceea. Domnul Fontana pleacă și își scoate masca. Rămas singur, Ford cântă „È sogno? o realtà?” (E vis? sau realitate?), o arie în care gelozia și umilința îl copleșesc.
Tabloul 2 — Casa Ford
Falstaff sosește la Casa Ford și îi face Alicei o curte ridicolă și grandilocventă, amintindu-și cu nostalgie de tinerețea sa sveltă „Quand’ero paggio del Duca di Norfolk” (Când eram paj al Ducelui de Norfolk). Alice îl ascultă cu un zâmbet, jucând rolul femeii seduse.
Brusc, Ford sosește cu prietenii, furios și hotărât să îl prindă pe Falstaff. Femeile îl ascund pe cavaler într-un coș imens cu rufe murdare. Ford scotocește toată casa și în loc de Falstaff, îi găsește pe Nannetta și pe Fenton sărutându-se. Furios, îi alungă și continuă să caute. Între timp, femeile dau semnalul așteptat și coșul cu Falstaff este aruncat în râul Tamisa. Falstaff cade în apă în râsetele și strigătele de bucurie ale tuturor.
Actul III — Terasa hanului și Parcul Windsor
Tabloul 1 — Terasa hanului
Falstaff, ud și umilit, meditează cu amărăciune la ingratitudinea lumii. Un pahar de vin cald îi redă treptat buna dispoziție. Apare Mrs. Quickly cu un nou mesaj de la Alice: o ultimă întâlnire în parcul Windsor, la miezul nopții, la stejarul lui Herne. Falstaff trebuie să vină deghizat în Vânătorul Negru, cu coarne pe cap.
Falstaff acceptă. Conspiratoarele pun la cale farsa finală, dar Ford urzește separat propriul complot: în mijlocul haosului din parc, Nannetta va fi căsătorită cu Dr. Cajus. Alice află și intervine discret: costumul Reginei Zânelor va ajunge pe Bardolph, nu pe Nannetta. Ford va oficia fără să știe nunta dintre Dr. Cajus și propriul slujitor al lui Falstaff.
Tabloul 2 — Parcul Windsor, miezul nopții
Falstaff apare în parc cu coarnele pe cap, numărând bătăile ceasului. Alice îl întâmpină, dar imediat izbucnește haosul. Toți locuitorii din Windsor, deghizați în zâne, spiriduși și creaturi fantastice, îl înconjoară pe Falstaff și îl torturează: îl ciupesc, îl bat, îl fac să se roage și să își mărturisească păcatele. Din mijlocul haoticei nopți de Windsor răzbate vocea Nannettei, deghizată și ea printre zâne, care cântă „Sul fil d’un soffio etesio” (Pe firul unui suflu de vânt), un moment de o frumusețe nocturnă care pare desprins dintr-o altă lume, în timp ce în jur farsele și confuziile își urmează cursul nebunesc.
Falstaff este în cele din urmă iertat și recunoaște cu bună dispoziție că a fost păcălit ca nimeni altul. Ford se grăbește să felicite cuplul pe care credea că l-a căsătorit și descoperă cu stupoare că a unit doi bărbați. Alice îi dezvăluie adevărul: Nannetta și Fenton sunt deja soț și soție. Ford bombăne, dar cedează. Iar Falstaff, cu înțelepciunea unui om care a văzut și gustat din toate, trage concluzia care se impune: toată lumea este o farsă! Opera se încheie cu „Tutto nel mondo è burla” (Totul în lume e o farsă), toate vocile împletindu-se într-un final coral de un spirit și o virtuozitate de nedescris.
Arii celebre
- „L’onore! Ladri!” — Falstaff, Actul I — monologul despre onoare, o demolare filozofică și comică a unui concept nobil, cântată cu vervă și cinism irezistibil
- „È sogno? o realtà?” — Ford, Actul II — aria geloziei, surprinzător de dramatică pentru o operă comică, una dintre cele mai frumoase momente ale operei
- „Quand’ero paggio del Duca di Norfolk” — Falstaff, Actul II — nostalgia ridicolă a unui om gras care își amintește cu lux de amănunte de tinerețea sa sveltă
- „Sul fil d’un soffio etesio” — Nannetta, Actul III — aria Reginei Zânelor, de o delicatețe și o frumusețe nocturnă fermecătoare
- „Tutto nel mondo è burla” — ansamblu final, Actul III — momentul în care toate vocile se unesc pentru a proclama același adevăr: totul în lume e o farsă. Un final coral de o veselie și o strălucire muzicală de nedescris.
Curiozități:
Verdi a compus ”Falstaff” la 79 de ani.
Este una dintre cele mai uimitoare realizări din istoria muzicii: cel mai mare compozitor de tragedii lirice din secolul al XIX-lea a scris la aproape 80 de ani cea mai spumoasă comedie din repertoriul operistic. După zeci de ani de drame, morți și iubiri imposibile, Verdi a decis să râdă.
Rossini spusese că Verdi nu poate scrie o comedie.
Editorul lui Verdi a comis o gafă memorabilă: a republicat un articol în care Rossini susținea că Verdi nu poate scrie o operă comică. Verdi s-a înfuriat atât de tare încât a amenințat că își schimbă editorul. Ironia este că tocmai această provocare l-a determinat să compună ”Falstaff”, una dintre cele mai reușite comedii din istoria operei.
Verdi a spus că a scris opera pentru el însuși.
Spre deosebire de toate celelalte opere ale sale, compuse pentru public și pentru scenă, Verdi a mărturisit că ”Falstaff” a scris-o pentru propria sa plăcere și că ar fi trebuit reprezentată acasă la el, la Sant’Agata, nu pe scena La Scala.
Premiera a costat 150 de lire, de 30 de ori prețul obișnuit.
Celebritatea lui Verdi a transformat premiera într-un eveniment exclusivist. Un bilet costa 150 de lire, față de prețul normal de 5 lire. Cu toate acestea, biletele s-au epuizat imediat. Printre cei prezenți în sală se aflau Puccini și Mascagni. Când Verdi a ieșit din teatru după spectacol, 4.000 de admiratori îl așteptau în stradă, în fața hotelului său, pentru a-l aclama.
”Falstaff” a căzut în uitare după premieră și a fost salvat de Toscanini.
În ciuda succesului premierei, opera nu a cucerit marele public. Era prea subtilă, prea complexă, prea diferită de tot ce scrisese Verdi până atunci. A dispărut din repertoriu până când Arturo Toscanini a readus-o pe scenele La Scala și Metropolitan Opera, la sfârșitul anilor 1890, convingând lumea că este o capodoperă.
Opera se termină cu un omagiu adus lui Bach și Mozart.
Finalul operei ascunde o surpriză muzicală: „Tutto nel mondo è burla” este construit într-o formă în care toate vocile intră pe rând și se împletesc într-un joc complex și virtuoz, o tehnică pe care Bach și Mozart au ridicat-o la rang de artă. Verdi, la 79 de ani, a ales să își încheie întreaga carieră cu acest gest, demonstrând că geniul său muzical nu cunoscuse nicio umbră de oboseală.
”Falstaff” este considerată de muzicologi opera cea mai apropiată de perfecțiunea mozartiană.
Prin umorul subtil, construcția muzicală complexă și echilibrul între comedie și profunzime, ”Falstaff” este adesea comparată cu operele lui Mozart, cel mai mare compliment pe care lumea muzicii clasice îl poate face unui compozitor.
Unde o poți vedea
”Falstaff” este una dintre rarele opere care cuceresc deopotrivă melomanii consacrați și publicul care descoperă pentru prima dată lumea operei clasice.
Dacă vrei să o trăiești într-un cadru cu totul special, Barcelona îți oferă o seară de neuitat pe una dintre cele mai elegante scene ale Europei:
👉 Falstaff la Barcelona (18 iulie 2026) + zboruri și cazare
Verdi la 79 de ani, râzând de toată lumea, inclusiv de sine însuși. O comedie strălucitoare, pe scena Gran Teatre del Liceu din Barcelona.
Descoperă mai multe
Ți-a plăcut ce ai citit? Explorează toate ghidurile noastre de city break cu operă și planifică-ți următoarea aventură culturală!