Compozitor: Giuseppe Verdi
Libretist: Arrigo Boito
Bazată pe: tragedia „Othello” de William Shakespeare
Premiera mondială: 5 februarie 1887, Teatro alla Scala, Milano
Număr de acte: 4
Durata: aproximativ 2 ore și 30 de minute
Limba: italiană
Personajele
Roluri principale:
- Otello — tenor — comandantul maur al flotei venețiene, guvernatorul insulei Cipru, un războinic nobil distrus de gelozie
- Desdemona — soprană — soția lui Otello, inocentă și devotată până la capăt, victima unei minciuni pe care nu o înțelege
- Iago — bariton — adjunctul lui Otello, cel mai perfid și mai calculat ticălos din istoria operei, motorul întregii tragedii
Roluri secundare:
- Emilia — mezzo-soprană — soția lui Iago și confidenta Desdemonei
- Cassio — tenor — căpitanul lui Otello, victima nevinovată a complotului lui Iago
- Roderigo — tenor — un nobil venețian îndrăgostit de Desdemona, folosit ca instrument de Iago
- Lodovico — bas — ambasadorul Veneției
- Montano — bas — predecesorul lui Otello ca guvernator al Ciprului
Sinopsis
Actul I — Insula Cipru, malul mării
O furtună violentă sfâșie cerul deasupra insulei Cipru. Locuitorii și soldații privesc înfricoșați spre mare – corabia lui Otello, comandantul flotei venețiene, se luptă cu valurile după o bătălie victorioasă împotriva turcilor. Nava acostează în cele din urmă, iar Otello debarcă aclamat de mulțime – „Esultate!” (Bucurați-vă!) – un strigăt de triumf care deschide opera fără nicio uvertură, aruncând spectatorul direct în miezul acțiunii.
Printre cei care îl privesc se află doi oameni care îl urăsc în tăcere. Roderigo, îndrăgostit de Desdemona, soția lui Otello și Iago, adjunctul comandantului, furios că Otello l-a preferat pe Cassio pentru postul de căpitan în locul lui. Iago îi mărturisește lui Roderigo ura sa față de Otello cu o franchețe dezarmantă și pune imediat în mișcare primul act al răzbunării sale.
La un banchet organizat pentru a sărbători victoria, Iago îi pune în față lui Cassio pahar după pahar, știind foarte bine că acesta nu suportă alcoolul și că puțin vin îi ajunge pentru a-l face să își piardă mințile. Cassio beat devine violent, provoacă o încăierare și îl rănește pe Montano. Otello, trezit din somn de zarva din curte, îl demite pe Cassio din funcție. Primul pas al planului lui Iago a reușit.
Noaptea se lasă liniștită asupra insulei. Otello și Desdemona rămân singuri și cântă împreună „Già nella notte densa” (Acum, în noaptea deasă) – un duet de o tandrețe și o intimitate copleșitoare, ultimul moment în care cei doi îndrăgostiți sunt cu adevărat fericiți.
Actul II — Sala Castelului
Iago îl sfătuiește pe Cassio să o roage pe Desdemona să intervină pe lângă Otello pentru reintegrarea sa. Este o capcană: Iago știe că Otello va vedea această apropiere ca pe o dovadă a infidelității soției sale.
Rămas singur, Iago își dezvăluie adevărata față în aria „Credo in un Dio crudel” (Cred într-un Dumnezeu crud) – un manifest al răului pur, o negare a oricărei valori morale, cântată cu o forță și un cinism care îngheață sângele în vene. Nu este o arie obișnuită, este un portret psihologic complet al unui om care a ales răul în cunoștință de cauză.
Iago începe să toarne otravă în urechile lui Otello: frânturi de conversații, priviri interpretate, îndoieli strecurate cu măiestrie. Otello rezistă la început, dar Iago știe exact ce buton să apese. Îi spune că l-a văzut pe Cassio ținând în mână o batistă brodată, batista pe care Otello i-o dăruise odinioară lui Desdemona, primul lui cadou de dragoste.
Gelozia prinde rădăcini. Otello cântă „Ora e per sempre addio” (Acum și pentru totdeauna, adio) – un adio sfâșietor față de liniștea, gloria și fericirea pe care le pierde. Iago știe exact când să se oprească și îi spune lui Otello că nu îl va lăsa să sufere cu îndoieli și că îi va aduce dovezi. Otello îl crede. Este cea mai mare greșeală din viața lui.
Actul III — Sala Mare a Castelului
Otello o cheamă pe Desdemona și o interogheză cu o cruzime rece, cerându-i batista. Desdemona, care a pierdut-o fără să știe că Iago i-o furase, nu o poate găsi. Pentru Otello, această lipsă devine dovada infidelității. O umilește public în fața ambasadorilor veniți de la Veneția și o doboară la pământ în fața tuturor.
Planul lui Iago funcționează fără greș. Otello vede batista în mâinile lui Cassio și ascultă o conversație pe care Iago o conduce cu grijă, astfel încât Otello, privind de la distanță, să audă exact ce vrea Iago să audă. Gelozia a devenit certitudine. Otello îl răsplătește pe Iago cu gradul de căpitan și pronunță sentința de moarte a Desdemonei.
Actul IV — Dormitorul Desdemonei
Desdemona se pregătește de culcare, presimțind nenorocirea. Cântă „Canzone del Salce” (Cântecul Sălciei) – o baladă populară despre o femeie abandonată, de o melancolie și o fragilitate de nedescris, și apoi „Ave Maria” – o rugăciune de o puritate și o liniște care contrastează devastator cu ceea ce urmează.
Otello intră în cameră. Desdemona încearcă să se apere: nevinovată, sinceră, neînțelegând de ce este acuzată. Otello nu o ascultă. O sugrumă.
Emilia intră și descoperă crima. Strigătele ei sparg liniștea nopții și aduc pe toată lumea în cameră. Iago încearcă să fugă, dar este prins. Cassio dezvăluie tot. Iar Otello, stând lângă trupul Desdemonei, înțelege în cele din urmă adevărul: batista, conversația, dovezile, toate fuseseră născocite de Iago. A ucis-o pe femeia care îl iubise cel mai mult din lume pentru o minciună construită cu răbdare de un om care îl ura. Se îndreaptă spre patul unde zace Desdemona și îi sărută chipul pentru ultima dată. Apoi, cu același cuțit cu care câștigase atâtea bătălii, se sinucide – „Un bacio… ancora un bacio” (Un sărut… încă un sărut). Cade lângă Desdemona și moare.
Arii celebre
- „Esultate!” — Otello, Actul I — intrarea triumfătoare a comandantului după victorie, un strigăt de bucurie care taie răsuflarea publicului chiar din primele secunde ale operei
- „Già nella notte densa” — Otello și Desdemona, Actul I — ultimul duet fericit al celor doi îndrăgostiți, de o tandrețe și o intimitate tulburătoare
- „Credo in un Dio crudel” — Iago, Actul II — manifestul răului pur, una dintre cele mai întunecate și mai fascinante arii de bariton din tot repertoriul operistic
- „Ora e per sempre addio” — Otello, Actul II — adio-ul emoționant față de liniștea și gloria pierdute, un moment de o intensitate devastatoare
- „Canzone del Salce” (Cântecul Sălciei) — Desdemona, Actul IV — balada melancolică a unei femei care își simte sfârșitul aproape, de o frumusețe și o tristețe de neutitat
- „Ave Maria” — Desdemona, Actul IV — rugăciunea de noapte a Desdemonei, de o puritate spirituală care face contrastul cu crima ce urmează și mai sfâșietor
- „Niun mi tema… Un bacio… ancora un bacio” — Otello, Actul IV — ultimele cuvinte ale unui om care înțelege prea târziu — un final de o simplitate și o durere absolută
Curiozități:
”Otello” nu ar fi trebuit să existe. Verdi se retrăsese din muzică și nu avea de gând să se întoarcă.
După succesul ”Aidei” din 1871, Verdi declarase că nu va mai compune nicio operă. A rezistat aproape 16 ani. Libretistul Arrigo Boito și editorul Ricordi au lucrat cu răbdare și diplomație ani de zile pentru a-l convinge. Verdi ba accepta, ba se răzgândea, ba accepta din nou… Partitura a fost ținută secretă până în ultimul moment, de teamă că Verdi va renunța din nou.
Iago nu există în această formă la Shakespeare.
Boito a transformat personajul shakespearian, deja complex, într-o figură de un rău absolut și motivat exclusiv de plăcerea distrugerii. Aria „Credo in un Dio crudel” nu există la Shakespeare. Este invenția lui Boito, un manifest al nihilismului pur pe care Verdi l-a îmbrăcat în una dintre cele mai tulburătoare arii pe care le-a scris vreodată.
Opera nu are uvertură – o premieră în cariera lui Verdi.
Verdi a renunțat deliberat la uvertură. Orchestra atacă direct furtuna din primul act, aruncând spectatorul fără avertisment în mijlocul acțiunii. A fost o decizie revoluționară care a marcat o ruptură definitivă cu opera italiană tradițională.
”Otello” a schimbat istoria operei italiene.
Verdi a renunțat în ”Otello” la structura tradițională de arii și recitative separate. Muzica curge neîntrerupt, arii și dialoguri se împletesc organic, orchestra devine un comentator psihologic al dramei. Era răspunsul lui Verdi la Wagner, fără să recunoască vreodată influența.
Premiera a fost evenimentul secolului în lumea operei.
Pe 5 februarie 1887, Milano a trăit un fel de nebunie colectivă. Mulțimi de oameni așteptau în fața La Scala cu ore înainte, hotelurile erau pline de melomani veniți din toată Europa, iar la finalul spectacolului Verdi a fost ovaționat de o mulțime care îl urmărea până la hotel strigând numele său. Ziarul Corriere della Sera a scris că Milano nu mai trăise o seară ca aceea de la inaugurarea Canalului Suez.
Rolul lui Otello este considerat cel mai greu rol de tenor din tot repertoriul operistic.
Cere o voce cu puterea unui tenor dramatic și agilitatea unui tenor liric, simultan. Trebuie să cânte pianissimo în duetul de dragoste din primul act și fortissimo în scenele de gelozie din actul al treilea, trecând de la una la alta în câteva măsuri. Se spune că un tenor care cântă ”Otello” prea des își scurtează cariera cu ani de zile.
Desdemona și Iago îl definesc pe Otello mai mult decât se definește el însuși.
Verdi și Boito au construit opera astfel încât Otello să fie în permanență între două forțe opuse: binele absolut reprezentat de Desdemona și răul absolut reprezentat de Iago. Otello nu este nici bun, nici rău. Este uman, adică vulnerabil. Și tocmai această vulnerabilitate îl face tragic.
Unde o poți vedea
”Otello” este una dintre operele care cer o scenă pe măsura grandorii lor. Și Wiener Staatsoper din Viena este, fără îndoială, una dintre cele mai potrivite scene din lume pentru această capodoperă.
Descoperă ”Otello” pe scena unde au cântat cei mai mari tenori ai lumii.
👉 Otello la Viena – octombrie 2026 + zboruri și cazare
O seară la Wiener Staatsoper este un eveniment în sine.
Descoperă mai multe
Ți-a plăcut ce ai citit? Explorează toate ghidurile noastre de city break cu operă și planifică-ți următoarea aventură culturală!