Date generale
Compozitor: Giacomo Puccini
Libretisti: Luigi Illica și Giuseppe Giacosa
Bazată pe: povestirea „Madame Butterfly” de John Luther Long și piesa omonimă de David Belasco
Premiera mondială: 17 februarie 1904, Teatro alla Scala, Milano
Număr de acte: 3 (inițial 2)
Durata: aproximativ 2 ore și 50 de minute
Limba: italiană
Personajele
Roluri principale:
- Cio-Cio-San (Madama Butterfly) — soprană — o tânără gheișă japoneză de 15 ani, îndrăgostită de Pinkerton
- Benjamin Franklin Pinkerton — tenor — ofițer al marinei americane, superficial și cinic, soțul lui Butterfly
- Suzuki — mezzo-soprană — servitoarea credincioasă a lui Butterfly, singura care îi rămâne alături
- Sharpless — bariton — consulul american din Nagasaki, singurul personaj cu adevărat moral din operă
Roluri secundare:
- Goro — tenor — intermediarul căsătoriei, servil și oportunist
- Prințul Yamadori — tenor — un pretendent bogat pe care Butterfly îl refuză
- Bonzo — bas — unchiul și preotul budist al lui Butterfly, care o blestemă
- Kate Pinkerton — mezzo-soprană — soția americană a lui Pinkerton
- Dolore (Sorrow) — personaj mut — fiul lui Butterfly și al lui Pinkerton
Sinopsis
Actul I — Casa de pe dealurile Nagasakiului, începutul secolului al XX-lea
Locotenentul american Benjamin Franklin Pinkerton inspectează cu satisfacție casa pe care tocmai a închiriat-o pe dealurile Nagasakiului, o casă tradițională japoneză cu vedere la golf, al cărei contract de închiriere poate fi reziliat oricând cu un preaviz de o lună. Aceasta este filozofia lui față de tot: totul este temporar, totul poate fi abandonat.
Goro, intermediarul căsătoriei, îl informează că mireasa este pregătită: o tânără gheișă de 15 ani, pe care localnicii o numesc Butterfly. Consulul american Sharpless sosește și încearcă să îl avertizeze pe Pinkerton: fata este serioasă, îndrăgostită cu adevărat și a renunțat în secret la religia budistă pentru a se converti la creștinism, de dragul lui. Pinkerton râde și ridică paharul cu un toast cinic: „America forever!”
Butterfly sosește cu familia și prietenele ei – tânără, luminoasă, copleșită de fericire. Îl privește pe Pinkerton cu ochii unui copil care crede că a găsit lumea întreagă. În timpul petrecerii de nuntă, unchiul ei Bonzo apare furios. A aflat că Butterfly și-a renegat religia. O blestemă în fața tuturor și pleacă, urmat de întreaga familie care o abandonează pe loc.
Butterfly rămâne singură cu Pinkerton. Noaptea Nagasakiului se lasă peste ei, blândă și albastră, iar cei doi cântă împreună unul dintre cele mai frumoase duete de dragoste din întreaga operă: „Vogliatemi bene” (Iubește-mă). Butterfly este fericită. Nu știe că iubirea ei va deveni cea mai grea povară a vieții ei.
Actul II — Trei ani mai târziu. Aceeași casă.
Pinkerton a plecat de trei ani. Nicio veste, nicio scrisoare. Suzuki se roagă zeilor japonezi să îl aducă înapoi, dar în sinea ei nu mai crede. Butterfly îi face reproșuri, ea știe că va veni. Și cântă „Un bel dì, vedremo” (Într-o zi frumoasă îl vom vedea) – cea mai celebră arie a operei, în care imaginează cu amănunte precise momentul întoarcerii lui Pinkerton: fumul de la orizont, vasul care intră în port, pașii lui pe dealul spre casă.
Sharpless sosește cu o scrisoare de la Pinkerton. Încearcă să i-o citească lui Butterfly, dar ea îl întrerupe mereu cu întrebări fericite. Când încearcă să îi spună adevărul, Butterfly îi arată mândră copilul: un băiețel cu ochii albaștri, pe care Pinkerton nu l-a văzut niciodată și pe care ea îl numește „Dolore” (Tristețe) până când tatăl lui va veni să îi dea un nume de bucurie.
Sharpless nu mai poate continua și pleacă. O bubuitură de tun anunță intrarea unui vapor în port. Butterfly aleargă la telescop: este vasul lui Pinkerton, Abraham Lincoln. Butterfly și Suzuki împodobesc casa cu flori, pregătindu-se pentru întoarcerea lui. Butterfly se așează la fereastră să aștepte, cu copilul în brațe. Noaptea trece, zorii se ivesc, ea nu se mișcă de la fereastră.
Actul III — Zorii zilei următoare
Butterfly a vegheat toată noaptea. Suzuki o convinge să se odihnească și o duce cu copilul în camera alăturată.
Pinkerton sosește cu soția lui americană, Kate, și cu Sharpless. Suzuki înțelege imediat totul. Pinkerton, copleșit de vină, nu poate să o înfrunte pe Butterfly și fuge, cântând „Addio, fiorito asil” (Adio, adăpost înflorit), un adio laș față de casa și fericirea pe care le-a distrus. Sharpless și Kate îi cer Suzuki să o pregătească pe Butterfly pentru adevăr. Vor să ia copilul în America.
Butterfly iese din cameră și vede totul: Kate, fața lui Suzuki, absența lui Pinkerton. Înțelege în câteva secunde ceea ce a refuzat să înțeleagă trei ani. Acceptă să dea copilul, dar numai dacă Pinkerton vine personal să îl ia.
Rămasă singură, Butterfly își ia rămas bun de la fiul ei într-un moment de o frumusețe și o durere sfâșietoare – „Tu? Tu? Piccolo iddio!” (Tu? Tu? Micul meu zeu!). Îl leagă la ochi, îi pune în mână un steag american și dispare după un paravan.
Pinkerton revine în grabă, dar prea târziu. Butterfly se prăbușește, lovită de cuțitul tatălui ei, pe care îl folosise cu demnitate pentru a-și lua viața. Ultimul ei gest este să întindă mâna spre copil.
Arii celebre
- „Dovunque al mondo” — Pinkerton, Actul I — filozofia cinică a ofițerului american, care tratează lumea și oamenii ca pe niște contracte temporare
- „Vogliatemi bene” — Butterfly și Pinkerton, Actul I — duetul de dragoste al primei nopți, de o frumusețe copleșitoare
- „Un bel dì, vedremo” — Butterfly, Actul II — cea mai celebră arie a operei și una dintre cele mai cunoscute arii de soprană din lume, o viziune plină de speranță oarbă despre întoarcerea lui Pinkerton
- „Che tua madre” — Butterfly, Actul II — Butterfly îi arată consulului copilul și îi spune că nu va cerși niciodată
- „Addio, fiorito asil” — Pinkerton, Actul III — adio-ul laș al ofițerului față de casa și fericirea pe care le-a distrus
- „Tu? Tu? Piccolo iddio!” — Butterfly, Actul III — despărțirea sfâșietoare de fiul ei, unul dintre cele mai devastatoare momente din întreaga operă mondială
Curiozități:
Puccini a văzut piesa în engleză, fără să știe limba.
În vara anului 1900, pregătind premiera Toscăi la Londra, Puccini a asistat la piesa lui David Belasco despre Butterfly. Nu înțelegea un cuvânt din ce se spunea pe scenă, dar a plâns. A ieșit din teatru știind că aceasta va fi următoarea sa operă.
Premiera de la La Scala a fost cel mai mare fiasco al vieții lui Puccini.
Publicul a huiduit, a fluierat și a bătut din picioare aproape de la ridicarea cortinei. Madama Butterfly a fost comparată batjocoritor cu Mimì din La Bohème, „o copie ieftină a aceluiași personaj.” Puccini a retras opera după o singură reprezentație, zdrobit. Câteva luni mai târziu, după revizuiri, premiera de la Brescia a fost un triumf absolut.
Se suspectează că premiera a fost sabotată.
Rivalii editorului lui Puccini, casa Sonzogno, ar fi plătit oameni să umple sala și să huiduie sistematic. Puccini însuși credea asta. Nimeni nu a confirmat vreodată oficial, dar circumstanțele au rămas suspecte.
Butterfly are 15 ani în libret.
Vârsta personajului, menționată explicit în operă, a generat dezbateri aprinse în producțiile moderne. Mulți regizori contemporani aleg să ignore sau să schimbe discret această detaliu, prezentând-o pe Butterfly ca pe o tânără femeie, nu ca pe un copil.
„Un bel dì, vedremo” a fost introdusă după fiasco.
Aria cea mai celebră a operei nu a existat în forma originală prezentată la La Scala. Puccini a adăugat-o la revizuire, împărțind actul al II-lea în două, iar această arie a devenit piesa de rezistență a întregii opere și una dintre cele mai cântate arii de soprană din lume.
Fiul lui Butterfly se numește „Dolore” – Tristețe.
Butterfly îi spune copilului că acesta îi este numele până când tatăl lui va veni să îl schimbe în „Gioia” – Bucurie. Tatăl nu vine niciodată la timp. Copilul rămâne, simbolic, cu numele Tristețe.
Opera a inspirat musicalul „Miss Saigon”.
În 1989, Claude-Michel Schönberg a transpus povestea lui Butterfly în Vietnamul anilor ’70, unde o tânără vietnameză este abandonată de un soldat american, cu un copil pe care nu l-a cunoscut. Miss Saigon a devenit unul dintre cele mai de succes musicaluri din istoria West End-ului și Broadway-ului.
Astăzi este a șasea cea mai reprezentată operă din lume
– o performanță remarcabilă pentru o operă care, la premieră, a fost fluierată de pe scenă.
Unde o poți vedea
”Madama Butterfly” este una dintre cele mai reprezentate opere din lume – o poți găsi pe marile scene europene în fiecare stagiune.
Dacă vrei să o trăiești într-un cadru cu totul special, Florența îți oferă o producție intimă și emoționantă, într-un spațiu care te aduce față în față cu povestea lui Butterfly:
👉 Madama Butterfly Florența – zboruri și cazare pentru 6 iunie
O seară de neuitat în orașul lui Dante și al Renașterii: ”Madama Butterfly” trăită de aproape, într-un cadru intim și rafinat.
Descoperă mai multe
Ți-a plăcut ce ai citit? Explorează toate ghidurile noastre de city break cu operă și planifică-ți următoarea aventură culturală!